Suflete tari - Camil Petrescu

     Nu ştiu cu ce să încep, cu citatele din operă sau cu mărturisirea că pentru mine a fost cea mai frumoasă piesă de teatru citită vreodată. M-am decis, laudele mai întâi, iar citatele pe urmă! Deşi i-am citit (din obligaţie) atât romanele, cât şi piesele de teatru, reţinerea pe care o simţeam atunci când eram nevoită să citesc ceva obligatoriu nu am mai găsit-o atunci când am citit piesele de teatru ale lui Camil. Dacă acum o lună şi ceva elogiam Jocul ielelor aici, astăzi mărturisesc din toată inima că Suflete tari a devenit a doua mea operă favorită, după inegalabila Adam şi Eva a lui L. Rebreanu (scriitorul meu preferat). Subiectul, personajele, modul în care este redat totul -de parcă ar fi un tablou în care este vizibilă fiecare urmă a pensulei, fapt ce în loc să-i strice unitatea, i-o omagiază-, sentimentul, idealismul, m-au fascinat. Indiscutabil, din punctul meu de vedere, talentul lui Camil se regăseşte nu în complexitatea romanelor sale, ci în structura lineară a acestor două opere de teatru, în modernismul şi în acelaşi timp, clasicismul lor şi în delicateţea cu care şi-a făurit personajele şi cu care a redat adâncul sufletelor lor, mai ales în această piesă.

"...Ascultă, e în viaţa fiecărui om o clipă, uneori  singură clipă, când firul vieţii trebuie răsucit cu duşmănie."
"...Dar nu asemenea întâmplare înseamnă un risc de moarte, crede-mă. Să lupţi cu moartea şi cu destinul e să aştepţi cum am aşteptat eu şase ani... să hotărăşti ceea ce am hotărât eu astă seară."
" Tot ce era iureş al vieţii în mine s-a topit, zi de zi, în focul înăbuşit al iubirii...Din toate am făcut iubire..."
" Voinţele menite să rupă zăgazuri nu pot fi îngrădite."
"... În legea urcuşului este, mă Andrei, şi soiul scoborâşului. Nu trebuie să te caţări decât unde poţi sta."
" Să te ascult? Dar vorbele dumitale îmi picură plumb fierbinte în urechi."
"Plătesc cuvântul smuls cu un preţ pe care cred că în felul acesta nu l-au plătit niciodată strămoşii dumitale."